logo
11.11.2012

Iurie Darie a fost înmormântat cu onoruri militare


Moartea actorului Iurie Darie a tinut "capul de afiș" al știrilor, cel puțin din secțiunea "cultură" în aceste zile. Regretatul actor a fost înmormântat cu onoruri militare, azi în jurul orei 16, la cimitirul "Sfânta Vineri" din București.

Și noi, cei de la Condor îi aducem, pe această cale, un ultim omagiu.

Foto: Mediafax

Categorie: General
Postat de: oberon

Cităm din știrea difuzată de "Mediafax"

Printre cei care au venit să-l vadă pentru ultima dată pe actorul Iurie Darie, sâmbătă după amiază şi duminică dimineaţă, s-au numărat Emilia Popescu, Monica Ghiuţă, Marius Florea Vizante, Marius Marinescu, Gelu Colceag, Marian Râlea, Ecaterina Andronescu, Marin Moraru, Daniela Nane, George Ivaşcu, Alice Barb, George Mihăiţă şi Magda Catone.


Coroane de flori au fost depuse din partea fiului actorului, regizorul Alexandru Darie, care este directorul Teatrului Bulandra, din partea colegilor de la Teatrul de Comedie, unde a jucat regretatul artist, din partea actorului Victor Rebengiuc, a Teatrului Odeon, a Teatrului Nottara, a lui George Ivaşcu, a preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Victor Ponta, a primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, şi din partea senatorului Marius Marinescu, dar şi a unor prieteni şi admiratori. 

Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de cinci preoţi, în faţa capelei cimitirului Sfânta Vineri, în prezenţa a câteva sute de persoane, familie, colegi şi admiratori.

Regizorul Sergiu Nicolaescu a rostit un cuvânt de adio la căpătâiul actorului: "La revedere, bunul meu prieten, nicio grijă, nu eşti singur. Dumnezeu să te aibă în pază".

Sicriul a fost purtat de militari din Regimentul 30 Gardă "Mihai Viteazul", care au şi tras cele trei salve, la coborârea sicriului în mormânt, în aplauzele celor prezenţi.

La înmormântare au participat, printre alţi, Mihai Constantin, Rodica Popescu Bitănescu, Ion Dichiseanu, Geo Saizescu, Daniela Nane, George Ivaşcu, Alice Barb şi Magda Catone.

Dumnezeu sa-l odihnească





Pagina următoare: Chat