logo
25.11.2016

Istoria se repetă (apropo de Yahoo Messenger)


Vorbeam într-un articol precedent de noul Yahoo Messenger. Arătam cum decizia lor de a schimba totul mi s-a părut un dezastru.

Ieri a venit și răndul meu (să păstrăm proporțiile, totuși).

Datorită întreruperii de o zi a serviciilor Mibbit, am decis să simplific un pic lucrurile și să încerc să nu mai implic o terță parte. Nu aș fi făcut acest lucru, dar au fost ceva probleme și după ce Mibbit și a revenit. Mai exact, am constatat că setările pe care le făceam, pe lângă faptul că erau aplicate cu întârziere, erau aplicate și aiurea. Întotdeauna modificările mele se efectuau față de setările împlicite, în loc să se efectueze față de setările anterioare. Adică, de exemplu,  atunci când schimbam culorile se pierdeau setările mesajelor, iar atunci când setam aspectul mesajelor, se pierdeau culorile.

Am găsit o altă soluție care mi s-a părut decentă. Dar, am constatat, din nou, că schimbarea produce frustrare.

 

Categorie: General
Postat de: oberon

Pentru ca să lămuresc un aspect important, trebuie să spun că chatul e același, Samu e același, s-a schimbat doar mecanismul prin care chatul ajunge în pagina navigatorului de internet. Doar că fereastra de chat avea o dimensiune destul de mică (până ieri). De aici și necazul cu noul mecanism, care, în cazul unui spațiu mic, ia decizia să ascundă lista de utilizatori din dreapta, însă o face totuși vizibilă la apăsarea unui buton. Schimbarea comportamentului în funcție de dimensiunea ferestrei se cheamă "responsive behavior".Conceptul a fost  inventat odată cu apariția smartphone-urilor, al căror ecran este mic, iar paginile de web trebuie să se adapteze și să fie lizibile în acest spațiu mic.

Cănd prima persoană a intrat pe chat, reacția sa a fost extrem de negativă. Această unică diferență l-a determinat să plece aproape imediat, declarând că nu mai intră până nu găsesc un alt chat care să fie la fel cu cel vechi. Am continuat discuția pe alte căi, încercând să înteleg reacția omului. Am obținut afirmații din care reieșea că actuala experiență a chatului era incompletă. Lipsa aparentă a listei de persoane din chat îi creea un disconfort, pănă la a afirma că  "simt că nu îmi găsesc locul aici", Considera că s-a produs un dezechilibru, accentul fiind acum pus pe muzică în defavoarea comunicării. Sugestia mea de a folosi o altă pagină unde chatul apărea normal, dar nu mai exista player de muzică în pagină, avea să producă o reacție similară, omul găsind acum balanța înclinată în partea opusă, considerând  că muzica rămâne acum într-un nedorit plan secund, în față fiindu-i împinsă violent funcția de comunicare a chatului.

Cumva această reacție mi-a creeat și mie un disconfort, În nenumarate cazuri am tras concluzia că aflat singur în fața unui ecran și a unei tastaturi, orice schimbare de spirit e percepută foarte accentuat. Stimulii exteriori sunt puțini, cumva ne aflăm într-un fel de "cutie" în care ne-am creeat un mediu ideal, iar creierul tinde să trateze disproporționat orice schimbare ce intervine în acest mediu.  Apare un sentiment de frustrare perceput mult mai puternic, deciziile se iau impulsiv. Discuția e lungă aici, se poate analiza o grămadă, dar vizibile imediat sunt efectele nedorite. în cazul Yahoo, apare abandonul utilizatorilor, în cazul comunicării interpersonale apar rupturile și lista ar putea continua.

În cele din urmă am corectat situația, înainte ca să aflu și opiniile alor utilizatori, mărind fereastra chatului. Acum arată și funcționează aproximativ la fel cu vechiul chat. Lucrurile s-au liniștit, sper.

Nu continui acum, nu are rost. Dar cum ne îndreptăm vertiginos spre o epocă în care online-ul tinde să fie prevalent în viața noastră, posibilitățile ce apar din înțelegerea acestei noi fețe a psihicului uman sunt vaste... și periculoase într-un fel.

 

   





Pagina următoare: Chat


CrazyDesign is under construction

Regret, lucrăm la site

Construction work in progress

Mulțumesc pentru răbdare. Lucrăm câte ceva la site și vom reveni în curând.

Daca doresti sa ne contactezi o poti face pe WhatsApp la numarul: +4 077 077 3226